Un furnizor din Germania, Italia sau Turcia livrează mărfuri unui client din România, însă facturile emise rămân neachitate, iar o societate românească urmărește recuperarea unor creanțe de la un partener comercial aflat în dificultate financiară. În asemenea situații, creditorul poate avea la dispoziție, în funcție de particularitățile raportului juridic și de condițiile legale aplicabile, mai multe modalități de recuperare a creanței, precum negocierea amiabilă, procedura ordonanței de plată, procedura cererilor cu valoare redusă, procedurile europene de recuperare a creanțelor sau acțiunea de drept comun, urmate, atunci când este necesar și în condițiile legii, de executarea silită.

Alegerea depinde de valoarea creanței, de documente și de riscul unei contestații. Regulile principale se găsesc în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată („C.pr.civ.”), și în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată („Codul civil”), iar pentru litigiile transfrontaliere, în regulamentele Uniunii Europene.

1. Etapa amiabilă: notificarea și punerea în întârziere

Primul pas recomandat pentru recuperarea unei creanțe este transmiterea unei notificări scrise prin care creditorul indică suma datorată, documentele justificative (contracte, facturi, procese-verbale de recepție) și termenul acordat pentru efectuarea plății, această etapă putând conduce la achitarea voluntară a debitului sau la negocierea unei eșalonări și constituind, totodată, un mijloc de probă în eventualitatea unui litigiu.

Debitorul poate fi pus în întârziere prin notificare sau prin cererea de chemare în judecată (art. 1.522 alin. (1) din Codul civil). Pentru obligațiile de plată asumate în exercițiul activității unei întreprinderi, debitorul este în întârziere de drept la scadență (art. 1.523 din Codul civil).

Notificarea se trimite la sediul social al debitorului, prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.

2. Ordonanța de plată

Ordonanța de plată (art. 1.014–1.025 C.pr.civ.) este procedura specială cea mai folosită de creditorii cu documente clare și nu are limită de valoare.

  • condiții: creanță certă, lichidă și exigibilă, constând în plata unei sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv dintr-un contract cu o autoritate contractantă, și este constatată printr-un înscris sau determinată potrivit unui înscris însușit de părți [art. 1.014 alin. (1) C.pr.civ.]; procedura nu se aplică creanțelor înscrise la masa credală în insolvență;
  • somația prealabilă: creditorul comunică debitorului, prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație de plată prin care îi acordă un termen de 15 zile de la primire pentru achitarea datoriei, potrivit art. 1.015 C.pr.civ.;
  • somația poate întrerupe prescripția extinctivă în condițiile art. 2.540 din Codul civil, dacă este urmată de introducerea cererii în termen de 6 luni, iar neatașarea dovezii comunicării somației atrage respingerea cererii ca inadmisibilă, conform art. 1.017 alin. (2) C.pr.civ.;
  • instanța: cea competentă să judece fondul în primă instanță (art. 1.016 C.pr.civ.), adică judecătoria pentru creanțe în valoare de până la 200.000 lei inclusiv sau tribunalul, în cazul creanțelor care depășesc acest prag;
  • ordonanța: instanța stabilește un termen de plată de cel puțin 10 și cel mult 30 de zile de la comunicare (art. 1.022 alin. (3) C.pr.civ.); procedura se finalizează, ca regulă, în 45 de zile, fără durata comunicării actelor (art. 1.023 C.pr.civ.);
  • calea de atac: debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea ordonanței (art. 1.024 C.pr.civ.), iar ordonanța este executorie chiar dacă este atacată (art. 1.025 C.pr.civ.).

Dacă debitorul contestă creanța, iar instanța respinge cererea, creditorul poate introduce o acțiune de drept comun (art. 1.021 C.pr.civ.). Taxa judiciară de timbru este fixă, în cuantum de 200 lei [art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru („OUG nr. 80/2013”)].

3. Cererea cu valoare redusă

Procedura cu privire la cererile de valoare redusă (art. 1.026–1.033 C.pr.civ.) se aplică dacă valoarea cererii, fără dobânzi, cheltuieli de judecată și alte accesorii, nu depășește 50.000 lei la data sesizării instanței. Pragul a fost majorat de la 10.000 lei prin Legea nr. 57/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 12 mai 2025.

  • competentă este judecătoria, iar cererea se depune pe formularul aprobat prin ordin al ministrului justiției;
  • procedura este, ca regulă, scrisă, fără citarea părților;
  • taxa de timbru este de 50 lei până la 2.000 lei și de 200 lei peste această valoare (art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2013).

Procedura nu impune comunicarea unei somații prealabile și nici existența unui înscris însușit de debitor, putând reprezenta o alternativă la ordonanța de plată inclusiv atunci când creanța este contestată, în măsura în care natura litigiului și probele necesare permit soluționarea acestuia în cadrul procedurii speciale.

4. Procedurile europene: când le alege un creditor străin

Cele două proceduri europene se aplică litigiilor transfrontaliere în materie civilă și comercială, respectiv atunci când cel puțin una dintre părți are domiciliul sau reședința obișnuită într-un alt stat membru decât cel al instanței. Danemarca nu participă la aceste proceduri.

  • Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată („Regulamentul nr. 1896/2006”) se aplică creanțelor pecuniare lichide și exigibile la data introducerii cererii, fără limită valorică; dacă debitorul nu formulează opoziție în 30 de zile, somația devine executorie și poate fi executată în celelalte state membre participante fără exequatur; în cazul formulării opoziției, litigiul continuă după dreptul comun;
  • Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă („Regulamentul nr. 861/2007”), modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2421, se aplică cererilor a căror valoare nu depășește 5.000 EUR, fără includerea dobânzilor, cheltuielilor și altor costuri, procedura fiind, ca regulă, scrisă și desfășurându-se pe baza unor formulare standard, iar hotărârea pronunțată fiind recunoscută și executată în celelalte state membre participante fără exequatur.

Un creditor din Germania, Austria, Italia, Franța sau Spania poate utiliza procedurile europene împotriva unui debitor român în fața instanțelor române competente sau, după caz, în fața instanțelor unui alt stat membru, dacă acestea au competență jurisdicțională potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială („Regulamentul Bruxelles I bis”), fiind relevante inclusiv locul livrării bunurilor și eventualele convenții atributive de competență. Dacă există riscul unei contestații, ordonanța de plată sau cererea cu valoare redusă în fața instanței române sunt, de regulă, mai rapide.

Un creditor din Turcia sau China care acționează un debitor român în fața unei instanțe române nu îndeplinește, în această situație, condiția caracterului transfrontalier, deoarece niciuna dintre părți nu are domiciliul în alt stat membru decât cel al instanței sesizate, putând utiliza procedurile naționale de recuperare a creanțelor. Cererea de somație europeană de plată este supusă taxei de timbru de 200 lei (art. 6 alin. (2) din OUG nr. 80/2013).

Aveți facturi neplătite de un client din România? Analizăm documentele și vă propunem procedura potrivită pentru creanța dumneavoastră.

Programați o discuție

5. Acțiunea de drept comun și competența instanțelor

Simpla contestare a creanței nu exclude ordonanța de plată sau procedura cererilor cu valoare redusă.

Acțiunea de drept comun este în special adecvată atunci când soluționarea litigiului presupune administrarea unui probatoriu complex, incompatibil cu procedurile speciale, ori când nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestora.

De asemenea, solicitarea de daune-interese nu impune automat utilizarea dreptului comun. Spre exemplu, dobânzile și anumite despăgubiri aferente întârzierii la plată pot fi valorificate și prin proceduri speciale, în condițiile legii.

Astfel:

  • competența materială: judecătoria pentru cererile de până la 200.000 lei inclusiv, tribunalul peste această valoare (art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 C.pr.civ.);
  • competența teritorială: de regulă, instanța de la sediul debitorului; pentru creanțele contractuale, și instanța locului de executare a obligației indicat în contract;
  • în litigiile cu element de extraneitate din UE se aplică Regulamentul Bruxelles I bis; o clauză de alegere a instanței sau o clauză arbitrală poate schimba instanța competentă;
  • taxa judiciară de timbru se calculează proporțional cu valoarea cererii (art. 3 din OUG nr. 80/2013).

Despre efectul căilor de atac asupra recuperării am scris în articolul despre litigiul comercial câștigat și recuperarea creanței.

6. Măsurile asigurătorii: sechestrul și poprirea

Pentru ca debitorul să nu își înstrăineze bunurile în timpul procesului, creditorul poate cere instanței măsuri asigurătorii, care le indisponibilizează până la obținerea titlului executoriu:

  • sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile: creditorul cu o creanță constatată în scris și exigibilă, care a introdus acțiunea, îl poate solicita, iar instanța îl poate obliga la plata unei cauțiuni; dacă creanța nu este constatată în scris, cauțiunea este de jumătate din valoarea sumei solicitate (art. 953 alin. (1) și (2) C.pr.civ.);
  • sechestrul poate fi încuviințat și pentru o creanță neexigibilă, dacă există pericolul ca debitorul să își ascundă averea (art. 953 alin. (3) C.pr.civ.);
  • poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de terți, inclusiv asupra conturilor bancare (art. 970–971 C.pr.civ.), creditorul nefiind obligat să individualizeze instituțiile bancare în cererea de poprire;

7. Executarea silită

Pot constitui titluri executorii, în condițiile legii, ordonanța de plată, hotărârea pronunțată în procedura cererilor cu valoare redusă, hotărârile judecătorești definitive pronunțate în acțiunile de drept comun, somația europeană de plată declarată executorie, înscrisurile autentice notariale care îndeplinesc condițiile legale, precum și titlurile de credit, inclusiv cambia, biletul la ordin și cecul.

Astfel:

  • executarea silită se realizează numai prin intermediul unui executor judecătoresc, numit de ministrul justiției, competența teritorială a acestuia fiind determinată în funcție de modalitatea de executare, de locul situării bunurilor urmărite sau de domiciliul ori sediul debitorului (art. 652 C.pr.civ.);
  • executorul judecătoresc solicită instanței, în cel mult 3 zile de la cererea creditorului, încuviințarea executării silite, iar instanța soluționează cererea în cel mult 7 zile de la înregistrarea acesteia, în camera de consiliu, fără citarea părților, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii nemaifiind supuse procedurii distincte de învestire cu formulă executorie (art. 666 C.pr.civ.);
  • încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul României, iar creditorul poate solicita, simultan sau succesiv, utilizarea modalităților de executare prevăzute de lege, inclusiv poprirea conturilor bancare și urmărirea bunurilor mobile și imobile; debitorul se poate apăra prin contestația la executare.

Hotărârile judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles I bis pot fi executate în România fără parcurgerea unei proceduri distincte de declarare a caracterului executoriu (exequatur), în timp ce hotărârile pronunțate în state terțe sunt supuse, ca regulă, procedurilor de recunoaștere și încuviințare a executării prevăzute de legislația română, sub rezerva dispozițiilor convențiilor internaționale aplicabile. Detalii în articolul despre executarea hotărârilor străine în România.

8. Dobânzile pentru întârziere

  • dacă părțile au stabilit o dobândă penalizatoare sau penalități în contract, se aplică acestea, în limitele legii; altfel, se aplică dobânda legală penalizatoare;
  • Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar („Ordonanța nr. 13/2011”) stabilește dobânda legală prin raportare la rata de referință a Băncii Naționale a României („BNR”); în raporturile dintre profesioniști și dintre aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare este egală cu rata de referință a BNR, plus 8 puncte procentuale [art. 3 alin. (2¹) din Ordonanța nr. 13/2011];
  • Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante („Legea nr. 72/2013”) stabilește, ca regulă, un termen de plată de 60 de zile calendaristice în raporturile dintre profesioniști și de 30 de zile calendaristice pentru autoritățile contractante, creditorul având posibilitatea de a solicita o sumă minimă echivalentă cu 40 EUR cu titlu de daune-interese suplimentare;
  • clauzele contractuale care exclud posibilitatea aplicării dobânzilor penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare sunt calificate ca fiind abuzive, fiind lovite de nulitate absolută.

9. Prescripția

Dreptul material la acțiune se prescrie, ca regulă, în termen de 3 ani (art. 2.517 din Codul civil). Prescripția se întrerupe, printre altele, prin recunoașterea expresă sau tacită a datoriei (de exemplu, o plată parțială), prin cererea de chemare în judecată sau prin transmiterea somației din cadrul procedurii ordonanței de plată. După obținerea titlului executoriu, dreptul de a cere executarea silită se prescrie, de asemenea, în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel [art. 706 alin. (1) C.pr.civ.].

10. Insolvența debitorului

Creditorul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile poate solicita deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, dacă valoarea creanței, după compensarea eventualelor datorii reciproce, depășește pragul de 50.000 lei.

Potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență („Legea nr. 85/2014”), de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept acțiunile judiciare, extrajudiciare și executările silite având ca obiect recuperarea creanțelor asupra averii debitorului, cu excepțiile prevăzute de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Creditorii ale căror creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii trebuie, ca regulă, să depună la tribunal cereri de admitere a creanțelor în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, termen care nu poate depăși, în principiu, 45 de zile de la deschidere, indiferent dacă dețin sau nu un titlu executoriu. Nerespectarea termenului atrage, ca regulă, decăderea din dreptul de a fi înscris în tabelul creanțelor (art. 114 din Legea nr. 85/2014).

11. Limba documentelor și traducerile

  • procesul civil se desfășoară în limba română (art. 18 C.pr.civ.);
  • înscrisurile într-o limbă străină se depun în copie certificată, însoțite de traducerea legalizată a unui traducător autorizat (art. 150 C.pr.civ.);
  • formularele europene depuse la o instanță română se completează în limba română.

Ce trebuie să faceți

  • Strângeți contractul, facturile, dovezile de livrare și corespondența în care debitorul a recunoscut datoria.
  • Verificați debitorul la ONRC și în Buletinul procedurilor de insolvență și calculați termenul de prescripție.
  • Trimiteți notificarea sau somația prin executor sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.
  • Alegeți procedura în funcție de valoare, de riscul unei contestații și de sediul părților.
  • Analizați o cerere de sechestru asigurător sau de poprire asigurătorie înainte ca debitorul să afle de proces.
  • Dacă sunteți o societate străină, pregătiți traducerile legalizate.

Întrebări frecvente

Cât durează recuperarea unei creanțe în România?

Ordonanța de plată se soluționează, ca regulă, în 45 de zile, fără perioada de comunicare a actelor; o acțiune de drept comun cu apel poate dura unul sau doi ani. Executarea depinde de bunurile debitorului.

Ce este ordonanța de plată?

O procedură specială prin care orice creditor, român sau străin, obține un titlu executoriu pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, după o somație de plată de 15 zile.

Poate o firmă din Germania sau Austria să folosească somația europeană de plată împotriva unui debitor român?

Da. Somația europeană este eficientă dacă debitorul nu contestă; dacă formulează opoziție în 30 de zile, litigiul continuă potrivit dreptului comun.

Care este pragul pentru cererea cu valoare redusă în România?

50.000 lei în procedura națională, fără dobânzi și cheltuieli, potrivit C.pr.civ., și 5.000 EUR în procedura europeană.

În cât timp se prescrie o factură neplătită?

De regulă, în 3 ani de la scadență. Termenul se întrerupe dacă debitorul recunoaște datoria, dacă creditorul introduce o cerere în instanță sau comunică somația din procedura ordonanței de plată.

Adesman & Asociații asistă creditori români și străini în recuperarea creanțelor, de la notificarea debitorului și procedurile speciale până la măsurile asigurătorii, executarea silită și declararea creanțelor în insolvență. Aflați mai multe despre practica noastră de litigii și arbitraje.

Aveți de recuperat o creanță de la un debitor din România? Discutați cu echipa noastră de litigii.

Contactați-ne

Materialul are caracter exclusiv informativ și general și nu reprezintă consultanță juridică. Regimul juridic aplicabil trebuie analizat în funcție de situația concretă a fiecărei creanțe și de legislația în vigoare la data analizei.