Afirmațiile de pe ambalaj, de pe site sau din reclame sunt, din perspectiva legii, practici comerciale. Ele pot fi verificate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor („A.N.P.C.”) și sancționate dacă induc consumatorul în eroare. Pentru suplimentele alimentare, riscul este dublu: pe lângă regulile generale din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor („Legea nr. 363/2007”), se aplică regulile europene stricte privind mențiunile de sănătate.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative („OUG nr. 18/2026”) a modificat Legea nr. 363/2007 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative („OUG nr. 34/2014”). Principalele noutăți privesc afirmațiile de mediu și cele sociale, etichetele de sustenabilitate și informațiile despre durabilitatea produselor. O parte importantă a acestor reguli se aplică de la 27 septembrie 2026.

1. Ce prevede OUG nr. 18/2026

Ordonanța transpune în dreptul român Directiva (UE) 2024/825 de modificare a Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE în ceea ce privește consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi printr-o mai bună protecție împotriva practicilor neloiale și o mai bună informare („Directiva (UE) 2024/825”). Scopul actului normativ este acela al asigurării că afirmațiile legate de mediu sunt corecte, ușor de înțeles și fiabile, aspect ce va permite comercianților să funcționeze în condiții de concurență echitabile și consumatorilor să poată alege produse care sunt cu adevărat mai bune pentru mediu față de produsele concurente.

Prin OUG nr. 18/2026, Anexa nr. 1 a Legii nr. 363/2007, care cuprinde practicile considerate în orice situație înșelătoare, a fost completată cu practici noi. Pentru acestea, A.N.P.C. nu mai trebuie să demonstreze că afirmația a influențat decizia consumatorului: simpla folosire a practicii este suficientă pentru sancționare.

Definiția practicilor înșelătoare a fost extinsă și asupra informațiilor false despre caracteristicile sociale ale produselor sau ale comerciantului, cum ar fi condițiile de muncă, respectarea drepturilor omului, bunăstarea animalelor sau alte aspecte etice.

2. Afirmațiile de mediu și alte practici comerciale pe care nu le mai puteți folosi

Noile reguli interzic, printre altele:

  • afirmațiile generice de mediu pe care comerciantul nu le poate susține cu dovezi privind o performanță de mediu excelentă, recunoscută;
  • afirmațiile de mediu despre întregul produs, atunci când ele privesc doar o componentă a acestuia, de exemplu doar ambalajul;
  • afirmațiile potrivit cărora un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, atunci când ele se bazează pe compensarea emisiilor;
  • afișarea unei etichete de sustenabilitate care nu se bazează pe un sistem de certificare și nici nu este stabilită de o autoritate publică;
  • prezentarea unei cerințe legale, aplicabile tuturor produselor din aceeași categorie, ca pe o caracteristică distinctivă a ofertei comerciantului.

Pentru un producător sau distribuitor de suplimente, primele verificări privesc de obicei ambalajul și comunicarea despre ingrediente. Mențiuni precum „ambalaj eco”, „produs sustenabil” sau „amprentă de carbon zero” trebuie fie susținute de dovezi verificabile, fie formulate concret (de exemplu, procentul de material reciclat din ambalaj), fie eliminate.

Interdicția privind cerințele legale prezentate ca avantaj se aplică frecvent în sectorul alimentar. Dacă o anumită substanță este interzisă prin lege pentru toate suplimentele, mențiunea că produsul „nu o conține” poate fi considerată înșelătoare atunci când este prezentată ca element care diferențiază produsul de concurență.

3. Mențiunile de sănătate: regulile speciale pentru suplimente

Regulile noi privind afirmațiile de mediu se aplică alături de regimul special al alimentelor. Pentru suplimentele alimentare, mențiunile nutriționale și de sănătate sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare („Regulamentul (CE) nr. 1924/2006”). Pot fi folosite numai mențiunile de sănătate autorizate și incluse în registrul Uniunii Europene, în condițiile de utilizare stabilite pentru fiecare.

Separat, art. 7 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei interzice atribuirea unui aliment a proprietăților de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli. Afirmația falsă că un produs poate vindeca boli, disfuncții sau malformații este inclusă și în lista practicilor considerate în orice situație înșelătoare din Anexa nr. 1, pct. 17 din Legea nr. 363/2007.

În practică, verificarea conformității unui supliment trebuie făcută pe ambele planuri: conformitatea mențiunilor de sănătate cu registrul UE și conformitatea celorlalte afirmații (de mediu, sociale, comparative) cu Legea nr. 363/2007.

Vreți să verificați eticheta, site-ul sau campaniile de promovare înainte de un control A.N.P.C.? Analizăm afirmațiile folosite și vă spunem ce trebuie modificat.

Programați o discuție

4. Recenziile și promovarea prin influenceri

Începând cu modificările din anul 2022, Legea nr. 363/2007 consideră înșelătoare afirmația că recenziile unui produs provin de la consumatori care l-au folosit sau cumpărat efectiv, dacă comerciantul nu a luat măsuri rezonabile și proporționale pentru a verifica acest lucru. Sunt interzise, de asemenea, comandarea de recenzii false și prezentarea distorsionată a recenziilor consumatorilor pentru promovarea produselor.

Comerciantul care afișează recenzii trebuie să informeze consumatorii dacă și cum verifică faptul că acestea provin de la cumpărători reali. Filtrarea recenziilor negative, fără ca acest lucru să fie spus, poate constitui la rândul ei o practică înșelătoare.

Promovarea prin influenceri este o practică comercială, chiar dacă se desfășoară pe rețelele sociale. Conținutul plătit sau oferit în schimbul unor produse trebuie identificat clar ca publicitate. Publicitatea mascată, prezentată ca opinie personală, este o practică înșelătoare. Afirmațiile făcute de influencer despre efectele unui supliment trebuie să respecte aceleași limite privind mențiunile de sănătate ca eticheta produsului.

5. Ce riscă un comerciant

A.N.P.C. poate dispune încetarea practicilor comerciale incorecte și poate aplica sancțiuni contravenționale, potrivit Legii nr. 363/2007.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, utilizarea practicilor comerciale incorecte se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, astfel: practicile comerciale înșelătoare, inclusiv cele enumerate în Anexa nr. 1, se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, iar pentru practicile comerciale agresive amenzile sunt cuprinse între 10.000 lei și 100.000 lei, cuantumul concret fiind stabilit și în funcție de cifra de afaceri a comerciantului, potrivit art. 17 din Legea nr. 363/2007. Potrivit art. 15 alin. (2), limitele amenzilor se dublează atunci când practica afectează peste 100 de consumatori.

În cazul încălcărilor pe scară largă sau al încălcărilor pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii Europene, art. 154 prevede amenzi cuprinse între 0,1% și 4% din cifra de afaceri anuală realizată de comerciant pe teritoriul României în anul financiar anterior sancționării. Dacă informațiile privind cifra de afaceri nu sunt disponibile, amenda poate fi cuprinsă între echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro și echivalentul în lei al sumei de 2.000.000 euro.

În plus, nerespectarea măsurilor complementare de remediere se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, iar repetarea faptelor în condițiile art. 155 poate atrage amenzi de la 5.000 lei la 200.000 lei.

În afară de amendă, o practică sancționată poate presupune retragerea materialelor de promovare, refacerea etichetelor și un risc reputațional greu de controlat.

6. Checklist pentru producători și distribuitori

  • Inventariați toate afirmațiile folosite pe etichete, pe site, în magazinele online, în reclame și în materialele pentru influenceri.
  • Pentru fiecare afirmație de mediu sau socială, păstrați dovezile care o susțin; eliminați formulările generice pe care nu le puteți dovedi.
  • Verificați dacă etichetele de sustenabilitate afișate provin dintr-un sistem de certificare sau de la o autoritate publică.
  • Comparați mențiunile de sănătate cu registrul UE și cu condițiile de utilizare autorizate.
  • Stabiliți și publicați modul în care verificați autenticitatea recenziilor.
  • Includeți în contractele cu influencerii obligația de a marca publicitatea și lista afirmațiilor permise.

Concluzii

OUG nr. 18/2026 mută sarcina probei asupra comerciantului: o afirmație de mediu sau socială care nu poate fi dovedită devine riscantă din momentul în care este folosită. Pentru suplimentele alimentare, aceste reguli se suprapun peste regimul strict al mențiunilor de sănătate, astfel încât verificarea comunicării comerciale trebuie făcută unitar, înainte de lansarea produsului sau a campaniei.

Întrebări frecvente

Ce este OUG nr. 18/2026?

Ordonanța de urgență menționată este actul normativ prin care au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivelor (UE) 2024/825 și (UE) 2023/2673, prin modificarea și completarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și a OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii.

De când se aplică noile reguli privind afirmațiile de mediu?

Potrivit art. III și art. IV din OUG nr. 18/2026, dispozițiile actului normativ au termene distincte de intrare în vigoare și de aplicare, astfel încât prevederile art. I și art. II pct. 1, 4–7, 9–12 și 16 au intrat în vigoare la data de 27 martie 2026, devenind aplicabile începând cu 27 septembrie 2026, în timp ce prevederile art. II pct. 2–3, 8, 13–15 și 17–18 se aplică începând cu data de 19 iunie 2026.

Pot scrie „natural” sau „eco” pe un supliment alimentar?

Mențiunea „eco” este o afirmație de mediu și poate fi folosită doar dacă este susținută de dovezi privind performanța de mediu sau de o etichetă certificată. Mențiunea „natural” trebuie analizată și din perspectiva regulilor privind informarea consumatorilor despre alimente, pentru a nu induce în eroare cu privire la compoziție.

Pot folosi mențiuni de sănătate pe care nu le găsesc în registrul UE?

Nu. Pentru suplimentele alimentare pot fi folosite numai mențiunile de sănătate autorizate potrivit Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, în condițiile de utilizare prevăzute.

Răspunde producătorul pentru ce spune un influencer?

Promovarea făcută în numele sau în beneficiul producătorului este o practică comercială a acestuia. Răspunderea concretă depinde de relația contractuală și de controlul exercitat asupra conținutului, motiv pentru care contractele cu influencerii trebuie să prevadă reguli clare privind afirmațiile permise și marcarea publicității.

Trebuie verificate recenziile de pe site?

Dacă le prezentați ca venind de la cumpărători, da. Trebuie să luați măsuri rezonabile de verificare și să informați consumatorii despre modul în care o faceți.

Adesman & Asociații asistă producători, distribuitori și comercianți în verificarea conformității comunicării comerciale și în relația cu A.N.P.C. Aflați mai multe despre practica noastră de drept societar și comercial.

Pregătiți o campanie sau un produs nou? Verificăm din timp afirmațiile de pe etichetă și din promovare.

Contactați-ne

Materialul are caracter exclusiv informativ și general și nu reprezintă consultanță juridică. Regimul aplicabil trebuie analizat în funcție de produsul concret, de canalele de comunicare și de legislația în vigoare la data analizei.