Oana Șinca
Managing Associate
Cu o experiență vastă de peste 10 ani în dreptul imobiliar și societar, respectiv în materie de energie și resurse naturale, Oana Șinca este Managing Associate la Adesman & Asociații.
Având o înțelegere profundă a complexității acestor domenii, Oana aduce o valoare considerabilă echipei noastre prin cunoștințele și experiența sa.
Drept imobiliar
În domeniul dreptului imobiliar, Oana a colaborat cu numeroase companii, investitori locali sau, după caz, internaționali, oferindu-le îndrumări strategice și ajutându-i să navigheze în peisajul juridic autohton. Experiența sa acoperă vânzarea și achiziția de terenuri, derularea proiectelor de construcții (încă din etapa de contractare sau, după caz, de inițiere a procedurilor de achiziție publică), închirierea de centre comerciale și clădiri de birouri. În cadrul Adesman & Asociații, Oana gestionează tranzacții imobiliare complexe, asigurându-se că interesele clienților sunt protejate la fiecare pas. De la negocierea contractelor și efectuarea de investigații de due diligence, până la redactarea și revizuirea unei game largi de contracte și asistarea clienților în diverse aspecte inclusiv post-tranzacționale, Oana demonstrează constant capacitatea de a obține rezultate de succes.
Drept societar
În materia dreptului societar, Oana oferă consultanță companiilor interne și internaționale în tranzacții comerciale complexe, participând activ la procedurile de due diligence și întocmirea documentațiilor tranzacționale. Atenția sa pentru detalii și capacitatea de a identifica potențiale riscuri și lacune o fac un partener de încredere, orientat spre identificarea celor mai bune soluții juridice.
Sectorul energetic
În plus, în ultimii ani, a fost și este implicată constant în încheierea unor tranzacții semnificative în sectorul energetic, experiența sa acoperind atât aspecte de ordin comercial, cât și cadrele de reglementare specifice acestei industrii, contribuind la succesul unor proiecte de amploare și la protejarea intereselor clienților în acest mediu dinamic și în continuă schimbare.